Păi ce, ăsta e o ţară de handicapaţi, de nepricepuţi?

Zilele trecute domnul Tristan Mihuţa scria în Jurnal Arădean că românii tind să aştepte un fel de Obama, un om care să reformeze conducerea ţării, un om care să vină din anonimat, care să fie tânăr, pragmatic, şi destul de competent din punct de vedere politic, astfel încât să fie un adversar cu potenţial de reuşită pentru a-l detrona pe marinarul nostru din ce în ce mai antipatic, deocamdată prea sigur în poziţia sa, neavând niciun adversar de talia lui. S-a referit în acel editorial la prea-rapid-integratul-în-conştiinţa-generală Crin Antonescu, cel care, după cum ştim deja, l-a lăsat recent, spre uimirea tuturor, cu buza umflată pe Tăriceanu. Nu prea am înţeles comparaţia, Crin Antonescu nefiind nici negru, nu vine nici dintr-o minoritate, şi nici măcar nu e un nou-venit în politică, a admis asta şi dl. Mihuţa. Iar în ceea ce mă priveşte, nici nu-l văd un „concurent” de seamă pentru ocuparea tronului prezidenţial. Momentan, să imaginăm pe altcineva decât pe Băsescu în funcţia de preşedinte, într-adevăr, e iluzorie treabă, dar ştim bine că asta nu e destul.

Nu mă interesează defel orientarea de partid, tind să cred că nici dl. Mihuţa nu din acest punct de vedere a privit lucrurile, vorbim de dorinţa generală de a asista la un fenomen, de a găsi un om capabil care să surprindă şi să convingă, un om care are un caracter de învingător, un om care din toate punctele de vedere este cel care, aparent, ar putea să ne reprezinte interesele, ale noastre, ale ţării, şi nu a partidului, nu interesele "mafiei". Dacă suntem suficient de naivi să căutam acest om în România, cred că am greşit ţara. Ori, omul care ar fi într-adevăr capabil de asta, din păcate (din păcate pentru noi) a greşit şi el, la rândul lui, ţara. Fiindcă aici oricât de dibaci ar fi acel cineva, oricât de mult ar lupta cu înverşunare împotriva corupţiei, împotriva sistemului infect, este eliminat cu uşurinţă de greii scenei politice româneşti. Şi care ar fi cel mai concludent exemplu pentru această „brigadă de foc”, dacă nu brigada neo-comunistă cu un aer de viagra, PSD?

Chiar în presa de azi putem citi reacţia boşorogului Iliescu la vestea că Lavinia Şandru, cu un picior în Partidul Social Democrat, vizează o candidatură pe listele PSD, la euro-alegeri. "Sper să nu se pună problema ca partidul să aleagă între mine şi Lavinia Şandru". Căci atunci, ce? ...Presa desigur, intră în speculaţii, că în cazul acesta Iliescu şi-ar întoarce spatele partidului. Prostii. Încă are puterea necesară, din păcate, să elimine cu o astfel de declaraţie concurenţa. Vezi apelativul „prostănacul”, care tot de la el „se trage”, şi a dat, desigur, roade. Să nu intrăm în detalii, sau iarăşi în speculatii, dar oare de ce urmăreşte aşa ceva Iliescu? Şi oare de ce o consideră pe Lavinia Şandru o „concurentă periculoasă”? Aceeaşi reacţie de adversitate a avut Ion Iliescu şi când a venit vorba de întoarcerea în PSD a fostului lider PIN Cosmin Guşă. „Nu mă interesează, domnule, Guşă. Ar fi păcat să apelăm la străini, la mercenari. Avem un partid. Păi ce, ăsta e un partid de handicapaţi, de nepricepuţi?”, a afirmat Iliescu. - scrie Realitatea.net.

Am urmărit cu mare interes evoluţia partidului PIN, şi implicit, evoluţia în politică a Laviniei Şandru, şi Cosmin Guşă. Au fost cât se poate de incisivi şi hotărăţi în scopul lor de la care vizibil, nu s-au abătut niciodată, acela de a lupta împotriva mizeriei din conducerea ţării, împotriva unor politicieni nedemni de poziţiile deloc neconsiderabile pe care le ocupă, şi de unde nu fac altceva decât îşi văd de propriile interese, şi afaceri murdare. Cosmin Guşă a fost singurul "concurent dat dracu' " în cursa pentru primăria capitalei anul trecut, şi totuşi, n-a reuşit să obţină nici o fărâmă de voturi considerabile. Nu demult, în februarie parcă, l-am vazut pe Realitatea Tv, ca şi invitat în emisiunea lui Turcescu vorbind cu un regret, oboseală constatabilă şi scârba aferentă, despre retragerea lui din politică. Chiar şi Robert Turcescu i-a pus întrebarea, cum de nu profită tocmai acum de rezultatul muncii sale (chiar dacă erau destul de neelocvente), de lupta continuată până atunci, din moment ce e posibil ca românii tocmai acum, anul acesta, să aştepte un om cum e Cosmin Guşă, care să aducă ceva nou în politica românească, un „conducător” tânăr, dar cu experienţă, cu o putere şi voinţă admirabilă de a înfrunta marii şarlatani ai politicii româneşti, un om care ar fi, chiar şi pe plaiurile noastre, un reprezentant ideal al celui ce numim "The American Dream".

Nu-mi mai amintesc concret care a fost răspunsul lui. Din vocea lui însă a reieşit clar, că această „luptă” este artificială, este inutilă, cu un rezultat nefavorabil orice ai face. Din vocea lui a reieşit că într-adevăr, ar fi posibilă o astfel de „revelaţie” a naţiunii, dar din acest punct de vedere însă, n-am nimerit ţara potrivită.

În loc de concluzie jalnică, mai bine hai să ne întrebăm peiorativ: Dar de ce? ...„Păi ce? Ăsta e o ţară de handicapaţi, de nepricepuţi?”