Academia „Naşul”

Sunt multe locuri de muncă banale, dar unul dintre cele mai banale mi se pare acela de controlor pe un tren personal, un tren de asemenea, banal, mai ales pe o rută, ...vaişamar şi de aia.

Acum cateva zile am avut ocazia să asist la perioada de probă a unor candidaţi la postura de "naş" pe trenul Arad-Nădlac. Era vorba de două personaje demne de menţionat, demne de postura de Stan şi Bran mioritic... păcat că nu au fost ambii în acelaşi zi. În prima zi, un omuleţ mic şi gras, în jur de 45-50 de ani, un papă-lapte cu o faţă de "nu-mă-speria", care nu ştia cum să-şi ţină nici teancul de bilete în mâna, de unde să-şi ia pixul, unde să pună banii încasaţi, sau unde să caute banii ca să dea restul, deşi era totul acolo la îndemâna lui, în geanta lui uriaşă şi învechită. Totul era făcut de naşul care l-a supravegheat şi l-a iniţiat în tainele aceastei meserii, ...era comică mai ales faza când acesta lua banii de la oameni, îi băga în geanta învăţăcelului, scotea banii de acolo să dea rest, şi îi închidea geanta, în timp ce celălalt stătea acolo crăcănat şi neştiind ce şi cum să facă. A fost un scenariu similar cu un comportament de mamă care aranjează haina copilului, îi sterge nasul, îl perie, îi aranjează freza ş.a.m.d. A doua zi, acelaşi scenariu a fost reluat, de data asta cu doi tinereli, unul mai vechi "prin preajmă", un smecheraş de vreo 25 de ani care arată de 15, respectiv învăţăcelul de vreo 20 de ani care arăta mai mult doar dacă luăm în considerare înalţimea lui, care atingea vreo 2 metri, însă invers propoţional era competenţa lui profesională, chiar şi aşa pentru început. Şi de data asta celălalt îi făcuse tot. Îi mai explica din cînd în cînd că acum urmează o staţie şi trebuia sa iasă la uşă, să fluiere vatmanului, iar atunci era cît pe ce ca „micul mentor” să fie cel care-i scotea fluierul celuilalt din geantă, şi să-i bagă în gură. Pe această rută, controlorul, zis şi „naşul”, este cel care dă biletul pe tren, în timpul călătoriei. Gările sunt clădiri amplasate la locul lor doar aşa să fie acolo ceva, şi să se oprească acolo trenul. Respectiv, e un punct de reper de asemena, pentru călători.

Călătorii s-au cam obişnuit deja, după ani de zile cu aceleaşi feţe posomorâte care au tot venit să dea biletul... drept pentru care, într-o perioadă de armonie de zile mari atât pentru călători cât şi pentru controlori, era când se "penetrau" latent 2 bucăţi de bancnote de 1 leu împachetate în palma controlorului, rezolvînd astfel călătoria la juma' de preţ. De ceva vreme însă linia a fost privatizată, cu tot cu vagoanele care circulă pe ea cât şi angajaţii cărora s-a cam terminat veselia. Fiindcă odată cu asta, nu mai aveau nicio şansă să facă miş-maşuri cu biletele, şi şpăgi pe bază de înţelegere cu călătorii. De fiecare dată naşul a fost şi încă este, temporar, acompaniat de un controlor înalt şi bădăran, care este gata să te dea jos oricând, oriunde, pe mijlocul câmpului dacă trebuie. Este dreptul lui, aşa cum obligaţia călătorilor este să plătească preţul biletului. E o altă chestiune... că la rândul lor, compartimentele ar cam trebui să fie încălzite, mai ales pe timp de iarnă, şi nu doar unul dintre cele două vagoane aşa cum este la ora actuală... dar acest lucru degeaba este ocazional contestat de unii dintre călători supăraţi, căci oricum, vizibil, pur şi simplu nu se vrea sa fie rezolvată. Păcat că aceşti "candidaţi" noi-veniţi în postura de naşu' trenului nu s-au calificat, căci cu aceşti pulangii, călătorii ar fi avut o treabă mai uşoară. Primul călător enervat l-ar fi aruncat de pe tren, undeva în mijlocul câmpului.