Lichidare de stoc

Ieri seara, când într-un final târziu, am ajuns în sfârşit acasă, am intrat pe curtea clădirii în care stau în chirie, şi vezi doamne, văd un imbecil cretin care tocmai îşi elimina "lichidul secretat de rinichi", careva-să-zică s-a pişat pe peretele de la intrare, într-o mare voioşenie. Lângă ea stătea o gagică, şi îl veghea. "Ce-i aici? Lichidare de stoc?" ...întrebam eu ironic, dar fără să-mi pese prea mult, căci, pân' la urmă eu îmi văd de ale mele, de apartamentul meu care-i la etaj. Cât timp mai stau acolo.

După câteva minute, am coborât să dau o fugă până la magazinul din apropiere, să-mi iau ceva de mâncare. Când mă întorc, un mare şmecher stătea în uşă, sau poartă, că-i ditamai "uşă", avea în jur de 30 de ani, şi încerca în mod cât se poate de clar să-mi steie în cale. Fiind mic şi slab însă, m-am furişat lângă el înăuntru, iar când am ajuns la uşa de la scări, ăla m-a luat la rost, pe un ton agresiv, impunător (cel puţin, în impresia lui): "Dvs. unde mergeti?!!!". Stop. ...m-am oprit pentru o secundă şi mă gândeam, ce ar fi mai bine, să-l ignor, sau să-i răspund la o întrebare ce oricum nu-l priveşte. Mă durea fix sub coi dacă nu ar fi aflat "unde merg eu". Aşa că am răspuns şi eu cu o întrebare, voit la fel de obraznic cât de pertinent: "Cum aşa?! ...merg unde vreau!". Ăsta a venit spre mine. Probabil credea că mă sperie de o să dau afară tot ce păstram la ora aia în vezica urinară, dar înainte să ajungă fix în faţa mea, am mai făcut şi eu un pas către el. Şi-i explicam, liniştit, adevărul. Mă rog, adevărul pe jumate, că adevărul crud era ca îmi era frig, îmi era extraordinar de foame, şi sincer, îmi venea să-l familiarizez îndeaproape, dintr-o lovitură, cu balta de pişat ce incă statea odios chiar în spatele lui, pe jos. I-am spus că locuiesc aici, şi că merg acasă. Când m-a întrebat "unde", deja a început să mă enerveze şi mai mult, şi mai trebuia un pic să scap o înjurătură zdravănă, când ăsta s-a trezit iarăşi vorbind. Îmi explica că dacă aş şti ce profesie are EL, l-aş înţelege de ce m-a luat aşa. "Ei, şi ce profesie aveţi?". Mă aşteptam la "idiot", dar îmi zicea că e poliţist. Şi că stă aici. La parter. Că stă aici, la parter, sincer, m-a surprins, de restul nu m-am înşelat prea mult, din prima impresie. I-am zis, "ahh, da? Eu sunt ziarist. Îmi pare bine. Şi eu... stau aici".

După ce l-am informat pe domnu' poliţist, deservindu-i orice informaţie în privinţa localizării locuinţei mele, unde sunt chiriaş, dintr-odată şi-a schimbat atitudinea şi din bivolul fioros a devenit un mieluţ drăgălaş de-ţi venea să-i mângâi căpuşorul alinându-l cu "ok, băiete, nu-i nimic... good boy!". Îmi dădea mâna repede, politicos, ca un om civilizat, şi-a cerut scuze, şi îmi mai spunea tot felul de chestii ce nu ştiam unde să pun. Mă gândeam tot mai mult la mâncarea din plasă, pe care ştiam în mod clar, unde urma să-l "pun". Mi-a mai zis că chiriaşii de dinaintea mea erau tare gălăgioşi, dar pe el nu-l deranjau, aşa cum nici eu nu-l deranjez, la care eu l-am întrerupt, şi i-am zis "n-aveţi griji, de weekend oricum ne mutăm altundeva". Dar nu vroia să mă creadă. Credea că m-a insultat acuma, şi insista chiar că nu asta vroia să-mi spună, nu la asta s-a referit. Înainte să-i explic la ce m-am referit eu, mi-a răspuns, ca într-o ultimă instanţă cu care ar putea să mă convingă să rămân (deşi nu el îmi închiria apartamentul de la etaj), că aici e linişte! Ehh, "şi o să mai fie!", îi ziceam. Şi, (deja de vreo trei ori încercam să urc scările, dar tot mă reţinea idiotu') motivul pentru care vreau să plec, este că am găsit ceva mai ieftin, şi mai bun. Căci cu criza asta.... ce să-i faci? E sezonul "lichidărilor de stoc".